miercuri, 4 ianuarie 2017

Preotul Ciprian Ioan Staicu se pregăteşte de jertfă.



   Preotul Ciprian Ioan Staicu, din oraşul Sfântul Gheorghe (jud. Covasna), a fost chemat în data de 10 ianuarie pentru a fi judecat în consistoriul eparhial de către PS Andrei Moldovan.

    Motivul este întreruperea pomenirii episcopului de Harghita şi Covasna, conform canonului 15 de la Sinodul din Constantinopol (861), pentru că a susţinut public, în predici şi alte ocazii, erezia ecumenistă decretată în “Sinodul” din Creta.
   
   Prezentăm mai jos scrisoarea preotului mărturisitor pe care a trimis-o ierarhului său:

Subsemnatul, pr. Ciprian-Ioan Staicu, slujitor al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel prigonit de ierarhii care au semnat hotărârile eretice din Creta și de cei de același gând cu ei, Vă scriu aceste rânduri pentru ca în această primă zi a anului 2017 să Vă doresc multă sănătate, bucurii duhovnicești și arhierie îndelungată, întru Adevărul lui Hristos și în ascultare de Sfinții Părinți ai Bisericii, știind că sunteți un om cu o îndelungată experiență duhovnicească, dobândită în duhul autenticului monahism ortodox.

Vă cer iertare pentru tot ce V-am greșit vreodată și Vă mulțumesc pentru păcatele pe care, ca duhovnic, mi le-ați iertat înaintea lui Hristos. Îmi pare rău că lupta antiecumenistă pe care o duc ne-a aflat pe baricade deocamdată diferite, însă nădăjduiesc să trăim în adevărul Sfintei Ortodoxii și să ne mântuim.

De asemenea, vin înaintea Preasfinției Voastre cu o umilă rugăminte: a-mi acorda un nou termen pentru înfățișarea în fața Consistoriului Eparhial, din următoarele motive:

  1. Înștiințarea nr. 1687, emisă la Centrul Eparhial în data de 12 decembrie 2016, eu am primit-o spre semnare doar în seara zilei de 29 decembrie 2016, fiind privat în mod nedrept de peste două săptămâni (mai exact 17 zile) pentru a-mi pregăti apărarea; faptul că aceasta a fost emisă cu atât de mult timp în urmă mă dezavantajează, lipsindu-mă de posibilitatea ca doar în 5 zile să fac rost de scrisori de intenție din partea martorilor mei la proces. Așadar, consider că am fost nedreptățit prin această informare tardivă și cer un termen care să fie, conform Regulamentului B.O.R., de aproape 30 de zile, nu de 10, așa cum am primit.

  1. În citația primită nu sunt specificate exact acuzațiile, deci mi se refuză dreptul la o apărare coerentă și exactă. Ca la orice proces, mai ales la unul bisericesc, unde – conform Regulamentului instanțelor de judecată, acuzatul vorbește primul (vezi art. 137), trebuie să știu exact care sunt acuzațiile, nu mă pot prezenta doar pentru a fi interogat și a se găsi ”pe loc” vreo acuzație. De asemenea, conform art. 138, nu pot fi discutate – de nici o parte din proces – alte probleme decât cele din citație, care nu există. Eu voi avea, cu ajutorul lui Dumnezeu, apărători din Sfântul Munte Athos, din Grecia continentală și din România, oameni de înaltă ținută duhovnicească și teologică, deci pretind ca să știu clar care sunt capetele de acuzare și ce anume din legislația B.O.R. am încălcat;


  1. După cum am menționat, apărătorii mei vor fi posibil și părinți athoniți, ori în data de 10 ianuarie ei se află în perioada de sărbătoare dintre Nașterea Domnului și praznicul Sfântului Vasile cel Mare. De aceea vă rog să îmi acordați un nou termen, dacă se poate la finele lunii ianuarie 2017. Nu mă tem de proces, dar vreau să fie drept;

  1. Afirmațiile Preasfinției Voastre făcute la catedrala-paraclis din Sf. Gheorghe, în data de 11 decembrie 2016, în prezența a sute de credincioși-martori, conform căreia, citez: ”atâta vreme cât eu sunt episcop aici, în Covasna și Harghita, părintele Ciprian Staicu nu va mai fi preot” este de o gravitate extremă, fiind de fapt o antepronunțare împotriva mea și punând o presiune fantastic de mare asupra membrilor Consitoriului Eparhial. Cum mă pot eu oare prezenta în fața Consitoriului Eparhial, când imparțialitatea acestuia, absolut obligatorie, conform legii, este anulată de afirmațiile grave ale Preasfinției Voastre?

În concluzie, cu tot respectul Vă solicit acordarea unui nou termen de judecată și precizarea acuzațiilor, precum și alcătuirea unui Consistoriu cu membrii care să cunoască foarte bine teologie ortodoxă, pentru a nu se face de râs în fața martorilor, precum și a lui Dumnezeu, Atotștiutorul și Izvorul Adevărului.

Aștept cu nădejde un răspuns pe mail, dacă binevoiți, iar dacă mi se va refuza cererea legitimă expusă mai sus, nu mă voi prezenta la un proces care suferă de viciu de procedură, ci voi apela la ajutorul Sfântului Sinod.

Îmi rezerv dreptul ca, la sfatul părintelui Iulian Prodromitul, să mă prezint la judecată alături de poporul ortodox care dorește să mă susțină, pentru a avea o șansă de imparțialitate a procesului. Aș fi cerut strămutarea cauzei în altă parte, datorită declarațiilor Preasfinției Voastre din 11 decembrie 2016, menționate mai sus, însă legislația bisericească nu cuprinde această opțiune, existentă doar în dreptul civil.

Cu respect,
pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

Preasfinției Sale,
Preasfințitului Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei


3 comentarii:

  1. DUMNEZEU sa ajute pe toti cei ce-L iubesc, sa-i apere sa-i intareasca sa ne dea la toti puterea sa-L marturisim ca sa ne mantuim
    stie cineva ceva de parintii de la man esfigmenu din athos care de mult nu-l pomeneau pe bartolomeu si au fost f prigoniti?ei sunt oare in comuniune cu cineva de la noi?sa ajute DUMNEZEU sa nu cedeze

    RăspundețiȘtergere
  2. Dumnezeu sa va intareasca parinte. Suntem alaturi de sfintia voastra in rugaciune si dorim daca va fi cu putinta sa fim si fizic la fata locului in ziua in care se va discuta solicitarea ierarhului. Scriu aceste randuri in numele unui grup de ucenici ai vrednicului de pomenire Parintele Ioan Sabau din Oradtie.

    RăspundețiȘtergere
  3. Fetita dvs a avut probleme post vaccinare?

    RăspundețiȘtergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.