sâmbătă, 5 septembrie 2015

Idei de predici in Duminica a XIV a dupa Rusalii a PS Ioan Mihaltan al Oradiei

Duminica a Paisprezecea dupa Pogorarea Sfantului Duh
Ev. Matei XXII, 1-4


1. Foarte des Mantuitorul vorbea in pilde dovedind ca intelegerea celor inalte si sfinte erau greu de patruns de oamenii de rand in slabiciunile lor.
2. Se poate recunoaste de la inceput ca fiind vorba de un imparat il reprezenta de Dumnezeu si Fiul Sau Mantuitorul Iisus Hristos, ca nunta e sarbatoarea bucuriei vesnice a imparatiei lui Dumnezeu, iar cei chemati suntem noi cei de rand foarte diferentiati in starile noastre sufletesti si starile noastre.
3. Slujitorii trimisi pot fi socotiti in Vechiul Testament proorocii, apoi Apostolii, apoi sfintii Bisericii si chiar slujitorii Bisericii.
4. Interesant este faptul ca chemarea n-a avut rasunet in inimile celor chemati, au refuzat pentru ca erau preocupati de alte framantari, au refuzat pentru ca nu cunosteau frumusetile harului nuntii imparatesti.
5. Se observa staruinta mare a lui Dumnezeu, insistenta mereu repetata de a se preocupa de noi oamenii, de a ne face partasi frumusetii dumnezeiesti.
6. Este foarte trist ca se renunta la mari frumuseti spirituale pentru preocupari marunte, pentru satisfactii ale diferitelor placeri care nu pot multumi nici pe departe fiinta omului.
7.  Nu numai ca nu se pretuiesc frumusetile dumnezeiesti, dar se ajunge uneori prin decaderea noastra spirituala sa ne ridicam contra acestor frumuseti si chiar sa ne luptam si sa le nimicim si pe cei care pe propovaduiesc. O adevarata nebunie a mintii omenesti.
8.   Orice impotrivire contra lui Dumnezeu nu va avea parte de izbanda caci nu ne putem ridica noi contra lui Dumnezeu fara a fi pedepsiti.
9.  Sfantul Ioan Gura de Aur sustine: “Sa nu te lupti cu Biserica pentru ca sigur vei fi invins!”. Istoria ne sta marturie in aceasta privinta dovedindu- ne ca promisiunea: “Portile iadului nu o vor birui” este dovedita.
10. Faptul ca Biserica cheama pe toti la ospatul sfant dovedeste ca Dumnezeu vrea ca “ toti sa ne mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina”, deci nu face deosebire. Chemarea este pentru toti. De ce? Pentru ca pe parcursul vietii multi dintre cei buni devin rai si multi dintre cei buni devin rai.
11. Faptul ca au fost chemati toti, si buni si rai nu inseamna ca toti se vor mantui, este o dorinta a lui Dumnezeu chemarea tuturor, dar nu orice vor face se vor mantui. Sunt niste conditii ale mantuirii. Intra toti dar cum vor lucra, cum sunt imbracati este o responsabilitate in fata lui Dumnezeu, este o tragere de seama a noastra in fata lui Dumnezeu. Nu oricum am intrat si nu oricum vem fi imbracati adica pregatiti inaintea lui Dumnezeu. Imparatul vine sa vada tocmai ce am facut dup ace am intrat. Ne-am imbracat cu alte haine cu straduinte sfinte pentru mantuire, sau am ramas tot in hainele pacatului?
12.Il gaseste pe unul nepregatit care a intrat pentru ca a ramas in  ale sale haine, preocupari invechite, nu a folosit bine timpul pentru intalnirea cu Imparatul. Avea timp de cand a intrat de la botez pana la intalnire sa imbrace alte virtuti. I-a dat prilej sa fie chemat si el si fiind chemat avea timp sa se fi schimbat in cele din launtru ale sale pentru intalnirea cu Imparatul.
13.Imparatul nu-l acuza ca a intrat ci-l acuza ca a intrat si a ramas cu hainele murdare. El putea sa schimbe hainele pana la intalnirea cu Imparatul. Nimeni nu i-a facut nici o observatie, dar intalnirea cu imparatul era datatoare de ton. Imparatul i-a dat belsug de hrana ( Sfintele Taine) dar el nu s-a aratat vrednic sa se impartaseasca cu Sfintele Taine. Pe drept cuvant Imparatul i-a pus la dispozitie toate bunatatile insa nu le-a stiut pretui. A ramas tot murdar dupa atatea cate a facut imparatul pentru el si atunci nu e de mirare ca dupa atata nepasare urma sa fie aruncat in “intunericul cel mai dinafara”.
14.Faptul ca Evanghelia se incheie cu cuvintele “Multi chemati, putin alesi” inseamna ca Dumnezeu ii cheama pe toti dar nu chemarea asigura mantuirea ci ceea ce se intampla in urma chemarii, straduintele pentru indreptare in lupta cu ispitele si duhurile straine. In urma acestor rezultate se face alegerea si nu in urma chemarii
15. E usor sa fii chemat, e usor sa raspunzi chemarii, dar e foarte grea lucrarea dupa chemare in plinirea rostului pentru care ai fost chemat.
16. Faptul ca ”putini sunt alesi” inseamna ca putini stiu sa se angajeze in lupte, putini stiu sa rabde, putini stiu sa fie lucratori cu harul adus de Mantuitorul Iisus Hristos.
17. Aceasta nu inseamna ca numai cei alesi se vor mantui tinand cont de mila lui Dumnezeu, s-ar putea sa aiba parte de aceasta mila si cei chemati, dar nu alesi pentru ca toate sunt cu putinta la Dumnezeu.
18. Sa ne straduim daca suntem chemati sa alergam spre scopul la care am fost chemati, raspunzand chemarii pe care ne-o face Dumnezeu si jertfele Sale pentru mantuirea noastra in Hristos Iisus.

(Text preluat din PS Ioan Mihălţan, episcopul Oradiei  „Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an”, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1999, pp. 88-91)




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.