miercuri, 3 iulie 2013

Rolul creştinismului în promovarea valorilor naţionale



                În încercarea de a mă apropia de tema eseului trebuie să-mi recunosc micimea capacităţii mele de a exprima şi pătrunde ceea ce veacuri întregi prin lucrarea lui Dumnezeu s-a consolidat în ceea ce numim Creştinism. Îndrăzneala mea sper să-mi fie iertată, dar consider că Creştinismul este mai mult decît o religie, pentru că dacă din fire omul este ortodox – după cum spune pr. Rafail Noica, atunci Creştinismul este cadrul, ecosistemul în care găsim nu doar valori ca elemente distincte, ci şi biocenoza în care omul poate deveni o valoare.
            Valorile sunt podoabele sufleteşti dacă e să vorbim de individ, cînd vorbim de o societate, o naţiune vorbim de tezaurul duhovnicesc, comorile impregnate în duhul unei comunităţi.
            De-a lungul timpului creştinismul a fost răspîndit prin Sfinţii Apostoli, pe tărîmul geto-dacic, fiind răspîndit de Sf. Apostol Andrei, astfel valorile naţionale au început să capete adevărata lor dimensiune, cea sfântă, adică au dobândit consimţămîntul prin binecuvîntare cerească. De atunci oamenii raportează valorile la realităţi divine, la evenimente şi atitudini din trecut ale înaitaşilor, un exemplu ar fi cele şapte Sinoade  Ecumenice sau la nivel individual când apare ceva nou oamenii spun: aşa ceva nu s-a mai pomenit”, prin urmare este străin, nu are precedent şi nici interferenţă cu valorile dobândite de noi în timp. De ce timpul are remarca sa? pentru că rezistenţa în timp reflectă stabilitatea, durabilitatea şi chiar actualitatea valorii în cauză. Creştinismul este cel care sfidează timpul care îi uneşte pe cei care au trăit cu 2000 de ani în urmă cu cei care astăzi propăşesc prin viaţă, Cum îi uneşte? prin Dumnezeu, iar Dumnezeu este Iubire după cum mărturiseşte Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan, deci valoarea fundamentală a creştinismului este iubirea. În cadrul fiecărei naţiuni iubirea s-a coagulat cu specificul sensibilităţilor şi coardelor sufleteşti, de aici dragostea de neam, patriotismul ca formă universală a iubirii creaţiei lui Dumnezeu. Oricare ar fi formele iubirii fie de patrie, de limbă maternă, de mamă toate au acelaşi fundament credinţa fără de care nu putem ajunge la iubire, pentru că iubirea este ultima treaptă după cum o prezintă Sf. Ioan Scărarul a urcuşului duhovnicesc. Cum dobândim credinţa? pentru că pînă la urmă ea este începutul în dobîndirea celorlalte valori, sfinţii părinţi spun că credinţa vine prin auz, aici intervine rolul esenţial al creştinismului de a face cunoscut Adevărul care este însuşi Dumnezeu şi calea Acestuia care este credinţa. În răspîndirea Adevărului s-au înrolat oameni de bună credinţă despre care filosoful Dede Roşca spunea că: sunt cei care recunosc Adevărul adevărat”, ei sunt cei care au făcut auzit prin faptele şi viaţa lor credinţa, mărturia lor este model luminos, făclie la răspîntiile de veacuri. Sacrificiul şi jertfa lor oferă impulsul şi curajul creştinului de astăzi care se simte frustrat de noile tendinţe, are teama de a rămîne cumva demodat cu valorile sale naţionale nu pentru că nu ar fi bune, nu pentru că nu ar fi necesare, ci pentru că nu se încadrează în normele globalizării. Personalităţi ca Valeriu Gafencu cu întrega ceată a martirilor neamului românesc şi a oamenilor care au cultivat valori pe acest plai sunt farul şi călăuza care lumineză calea poporului, arătînd paşii străbunilor, adâncimea unor trăiri la care toţi suntem chemaţi pentru că face parte din integritatea noastră. Fiecare om poartă în sine trăsături ale înaintaşilor până la patru generaţii, prin urmare chiar şi codul genetic se raporteză la valorile predecesorilor şi pe care avem datoria de a le cultiva şi transpune în viaţă, amplificîndu-le valoarea prin efort personal asumat. În acest sens creştinismul vine cu un înteg arsenal de instrumente de valorificare a potenţialului uman şi direcţionare spre îndeplinirea menirii noastre pe pămînt, de a ne uni cu Dumnezeu. Sfinţii sunt cei care cu viaţa lor pun la dispoziţie experienţa triumfătoare a lor, pentru că în opinia mea ecoul suferinţei martirului Valeriu Gafencu reprezintă triumful creştinului prin trăirea valorilor la cele mai maxime intensităţi care iată desfiinţează suferinţa, durerea, moartea şi aduce veşnicia care este garantată în opera mîntuirii realizată în cadrul creştinismului.
Elena Țurcanu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.